Ilie Dumitrescu, fostul mare atacant al Stelei, s-a declarat nerăbdător să meargă pe noua arenă din Ghencea și a anunțat că va fi prezent la toate meciurile echipei din Liga 3.
Deși este bun prieten cu Gigi Becali, Ilie Dumitrescu a făcut un anunț care l-ar putea deranja pe patronul echipei FCSB.
„Pentru mine e același sentiment. Eu simt același lucru, pentru că e aceeași adresă. Ideea este că eu d-abia aștept să văd primul meci oficial. Chiar o să-mi fac abonament. Eu o să am abonamentul tot anul, la fiecare meci al echipei”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
CSA Steaua a promovat în Liga 3, după ce a câștigat meciurile de baraj, scor 8-1 cu Argeșul Mihăilești (Giurgiu) și 6-0 cu Bărăganul Ciulnița (Ialomița). În noul sezon, roș-albaștrii ar putea juca încă de la primul meci pe noua arenă din Ghencea, unde lucrările avansează rapid. Depinde doar de decizia Federației Române de Fotbal în ceea ce privește data de start a Ligii 2.
Deși inițial se vorbea despre 29 august ca dată de începere a noului sezon din Liga 3, noua stagiune nu are încă o dată oficială de începere.
În noul sezon al Ligii 3 ar trebui să ia startul și mai multe echipe (90 față de 80) decât au luat în ediția „înghețată” după doar 16 etape dintr-un total de 30.
Până la a stabili o variantă de desfășurare a noii ediții a Ligii 3 în condițiile pandemiei, FRF vrea mai întâi să obțină din partea ministerelor Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului un protocol medical mai accesibil, inclusiv pentru cluburile care activează la nivelul eșaloanelor inferioare, care în acest moment nu-și permit testări din 14 în 14 zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER